Obiectele de
ceramică din Vama au valoare documentară şi artistică.
În timp s-au realizat
următoarele tipuri de vase:
- vase de capacitate pentru uz casnic;
- blide în două forme: adânci şi mari;
- ulcioare mari de 5-10 litri pentru vin sau ţuică;
- vase pentru murături;
- vase pentru oţet sau ulei;
- blide pentru pregătit alimente şi conservarea acestora.
Cu forme mai plate şi de dimensiuni mai mici: ligheane,
castroane, străchini. - vase rituale (sau „oluri" de nănaş). Aceste vase
au o formă cu totul deosebită de cele care se fac în restul ţării: corpul
foarte bombat e legat direct de gura trilobată a ulciorului; o toartă mare în
formă de semicerc, groasă şi rotundă, şi cu o „ţâţă" care întregeşte
aspectul rotund al întregului ulcior, aspect accentuat şi de ornamentele sale
caracteristice. Este obiceiul ca, în ziua de Paşti, finii merg la nănaşi şi le
duc „ol de nănaş", pe care aceştia îl păstrează agăţat în grindă. După
numărul olurilor se poate şti câţi fini are naşul. - vase decorative: farfurii
şi oluri.
Ceramica de
Vama destinată împodobirii interioarelor este o ceramică valoroasă, care a
păstrat până târziu elemente decorative bizantine, e ceramică smălţuită cu
caracter de lux, decorată cu motive geometrice florale puternic stilizate. La
vasele vechi culorile frecvente sunt verde şi galben, pe fond alb, iar la
vasele mai noi, în locul galbenului apare o culoare roşie pătlăgea. La piesele
vechi conturul motivelor s-a realizat prin zgrafitaj.
Ultimele vase
realizate în această manieră au fost la 1888. După această dată, tehnica
ornamentaţiei s-a simplificat şi linia de contur zgrafiţată a fost înlocuită de
o linie de culoare brună trasă cu cornul. Din punct de vedere tehnic, ceramica
de Vama face parte din categoria ceramicii roşii lucrate pe roată de olar.

